h1

8. Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi

 

“Eu stiu ca tu crezi ca intelegi ceea ce crezi ca am spus dar nu sunt sigur daca iti dai seama ca ceea ce auzi nu e ceea ce am vrut sa spun”

– Robert McCloskey

 

 

In momentul in care am auzit usa inchizandu-se si masina pornind afara, am dat drumul unu zgomotos suspin de usurare.

A fost deja o dimineata suficient de lunga, si, putin spus, destul de ciudata. Dupa ce Edward s-a oferit sa ma duca la magazin pentru cumparaturi si Dr.Cullen, de cum s-au aranjat lucrurile chiar atunci, s-a pregatit sa plece la spital. In timp ce iesea, mi-a cerut sa-i schimb asternutul de pe pat, de altfel se pare ca doreste sa le schimb in fiecare miercuri, si m-a informat ca machiajul pe care l-a luat de acasa de la Charles este in dormitorul lui. Mi-a spus sa fac tot posibilul sa-mi acopar vanataile inainte de a iesi in public cu Edward din moment ce acesta e un oras mic. Nu vroia ca cineva sa-si faca o impresie gresita, intrucat se pare ca oamenilor de aici le place sa barfeasca si se grabesc sa traga concluzii.

Dupa plecarea doctorului Cullen, baietii incepura sa rascoleasca dupa ceva de mancare la micul dejun.  Dr. Cullen spusese ca micul dejun era de tipul fiecare pentru el si ca nu trebuia sa gatesc decat daca mi se cerea, dar m-am simtit prost sa stau acolo pur si simplu si sa ma uit la ei. De fapt ei nu aveau nimic ce as fi putut gati, asa ca nu puteam sa-mi ofer tocmai serviciile. M-am simtit inadecvat si nelalocul meu asa ca m-am dus sus in camera mea si m-am decis sa fac un dus. El n-a spus nimic in legatura cu baia sau dusurile, dar am presupus avand in vedere modul jignitor de a fi in legatura cu aspectul meu acasa la Charles ca prefera sa fiu curata in mod constant. Eram atat de obisnuita sa am fiecare mic detaliu al vietii controlat incat imi era greu sa ma descurc incercand sa-mi dau seama de una singura in legatura cu totul. Stiam ca ar fi trebuit sa primesc explicatii dar imi era atat de frica sa nu spun sau sa fac un lucru gresit incat nu reuseam sa formulez nici o intrebare. In lumea mea nimic nu ar trebui presupus si stiam asta, dar se parea ca nu reuseam sa imi fac creierul sa functioneze corect in prezenta lor.

 

Era sampon si balsam in baie, impreuna cu sapun. Toate erau de mici dimensiuni  dar mergea destul de bine.

 

Am iesit din dus simtindu-ma mai proaspata decat ma simtisem de multa vreme. Eram obisnuita sa transpir imediat ce ieseam din apa in Phoenix din cauza caldurii si a umiditatii si a conditiilor noastre de trai, niciodata nu ramaneam proaspata cu adevarat. Aerul din casa Cullen era constant si parea potrivit undeva intre confortabil si usor racoros.

 

M-am uitat in jur dar nu am descoperit nici o perie sau pieptene. Mi-am trecut mainile prin par ca sa-l descurc, fara sa ma obosesc prea tare. Oglinzile erau toate acoperite cu abur de la dusul fierbinte pe care il facusem, ceea ce ma facea chiar recunoscatoare intrucat nu aveam nici un chef sa ma privesc. Stiam ca am semne pe tot corpul de la pedepsele primite de-a lungul anilor si evitam sa ma uit la ele pe cat puteam. Ma faceau sa ma simt dezgustatoare, lipsita de valoare.

 

Nu aveam nici un fel de haine curate asa ca mi-am tras pantalonii negri trei sferturi din ziua precedenta. Nu vroiam sa port tricoul scurt roz pentru ca era cam inconfortabil asa ca mi-am pus inapoi tricoul de fotbal. Speram ca ei sa nu se supere.

 

Am deschis usa hotarand sa ma duc in camera doctorului Cullen sa caut machiajul, si am inghetat brusc cand am observat ca usa din fata mea era larg deschisa.  Edward statea chiar in mijlocul camerei si parea si el incremenit. M-am uitat in jur usor uimita intrucat nu mai vazusem o camera atat de total dezorganizata si haotica. El dadu drumul unu ras nervos si trancani ceva despre dormitorul lui care era un dezastru si mi-am dat seama ca m-a surprins holbandu-ma. M-am uitat repede in alta parte si mi-am cerut scuze, amintindu-mi limpede ca dormitoarele baietilor erau peste limite. El mi-a spus sa nu ma scuz si ca nu-i mare lucru, ceea ce m-a surprins considerand ca atat Jasper cat si doctorul Cullen au facut aluzii la faptul ca Edward era foarte pretentios cand venea vorba de ceea ce-i apartinea.

 

Am privit in sus, zambind ca a fost asa de intelegator. Privirile ni s-au intalnit si m-am uitat la el, cumva ca in transa. Ceva in legatura cu ochii lui era hipnotic, verdele de smarald era intens si mocnea si nu puteam sa-mi feresc privirea. Erau atat de expresivi si parca ma chemau, facandu-mi semn. Pulsul mi-o luase la goana si ma simteam putin stanjenita, asa cum sunt de obicei pentru mine contactele vizuale, dar indiferent cat de mult am incercat nu am putut sa rup legatura. El nu se misca si nu vorbea si eu ma panicam in sinea mea din cauza asta, pentru ca nu puteam sa-i pricep starea de spirit sau dispozitia si asta era destul de stresant. Dr. Cullen spusese ca Edward ii semana foarte mult si incepeam sa realizez asta, amandoi erau misteriosi si nu-i puteam descifra cu adevarat.

Telefonul lui Edward sună şi amândoi am tresărit. El înjură şi se uită in sfârşit în altă parte, căutându-se în buzunar. Am expirat brusc, dându-mi seama că nu respirasem, şi de îndată ce am luat o gură de aer capul începu să mi se limpezească şi am profitat de ocazia de a ieşi din această situaţie. Mă înspăimântasem oarecum, fiindcă nu mai experimentasem aşa ceva înainte. Era ca şi cum aş fi fost vrăjită şi n-aş mai fi avut controlul asupra mea.

Am luat-o practic la goană în jos pe scări, îndreptându-mă direct spre camera despre care Jasper îmi spusese că era a doctorului Cullen. M-am strecurat înăuntru rapid, închizând uşa încet. M-am sprijinit de uşă şi am respirat adânc de câteva ori ca să mă calmez.

Am rămas acolo în tăcere, ascuţindu-mi urechile ca să ascult zgomotele din casă. L-am auzit pe Edward coborând pe scări, în timp ce vorbea cu cineva. Trecu de etajul al doilea si îi puteam auzi de sus vocea pătrunzătoare în timp ce ajungea la parter, dar n-am putut  să înţeleg nici un cuvânt. Am deschis uşa dormitorului doctorului Cullen şi am păşit în linişte spe capătul scărilor, ascultând. Am văzut cum toţi cei trei băieţi se îndreptau spre ieşire, fără ca vreunul dintre ei să privească în direcţia mea. Am rămas acolo ascultând şi privind în timp ce dispăreau, uşa se închise cu un clic în urma lor iar maşina porni plecând din faţa casei.

Atunci a fost momentul în care am răsuflat uşurată…dar mulţumirea mea n-a durat mult.

Era linişte, aproape prea multă. Fusesem obişnuită cu un zgomot constant, fiindcă atunci când eram in Phoenix erau mereu oameni prin apropiere. Liniştea era asurzitoare.

Niciodată nu mai fusesem lăsată de capul meu inainte. Chiar dacă eram practic singură bănuiam că cineva, cumva, mă supraveghează, poate din cauza a orice o fi fost lucrul acela care îl făcuseră cu mine la centrul medical. Cipată, după cum se exprimase doctorul Cullen. Mă făcea neliniştită şi deodată am devenit ultraconştientă de tot.

Am rămas acolo un moment, gândindu-mă ce să fac, înainte să cobor. Dr. Cullen îmi spusese să mă acomodez cu casa aşa că am presupus că era un punct de plecare la fel de bun ca oricare altul.

Am petrecut cam o oră plimbându-mă prin casă şi deschizând dulapuri şi sertare, ca să-mi fac o idee despre locul unde erau toate. Am găsit toate produsele de curăţenie într-un dulap din spălătorie. La al doilea etaj am găsit un al doilea dulap, care era plin cu aşternuturi şi pături şi cuverturi. Am ocolit dormitoarele băieţilor şi n-am intrat nici în camera de la primul etaj de care Jasper îmi spusese să stau departe. M-am asigurat de asemenea că ocolesc pianul complet, fiindcă nu-mi doream nişte degete rupte.

După asta am frecat podeaua din bucătărie, care era lipicioasă de la sucul de portocale vărsat. Am spălat vasele lăsate de băieţi de la micul dejun, uscându-le şi punându-le la loc. Aveau o maşină de spălat vase dar adevărul e că nu aveam idee cum s-o folosesc, întrucât Charles ne punea să facem totul cu mâna, aşa că m-am hotărât că era mai simplu să le spăl eu însămi în loc să risc să stric aparatura. La urma am şters tot ce era pe blatul de bucătărie.

Restul parterului era destul de curat. Am şters praful de pe aparatura din living şi am luat o sticlă cu o etichetă pe care scria cu litere negre: ”De curăţat ferestrele – FOLOSEŞTE NUMAI ASTA”, cu care am şters marile ferestre care cuprindeau aproape tot zidul din spate al casei. A trebuit să folosesc un scaun ca să ajung până sus şi aproape am căzut, dar din fericire m-am redresat.

Am intrat în baie şi am frecat toaleta şi chiuveta. Am folosit Windex pe oglindă şi pe urmă am şters gresia albă de pe jos.

După ce am terminat cu asta, m-am îndreptat spre etajul al doilea. Am intrat în camera doctorului Cullen şi i-am desfăcut patul. Din dulapul de pe hol am scos un aşternut cu alb şi negru şi o cuvertură care părea asemănătoare cu cea pe care tocmai o scosesem de pe pat. I-am făcut patul în modul în care îi plăcea lui Charles, neştiind cum îl prefera doctorul Cullen. Dar Charles era foarte pretenţios în legătură cu modul în care i se făcea patul aşa că măcar era ceva la care mă perfecţionasem de-a lungul timpului.

Am dus rufele murdare jos în spălătorie. Maşina de spălat şi uscătorul erau asemănătoare cu cele de la Charles aşa că ştiam cum să le folosesc. Le-am băgat în maşina de spălat supradimensionată şi am pornit.

Inarmată cu câteva provizii m-am întors din nou la etaj. În baia doctorului Cullen am frecat cada şi duşul, care avea puţină murdărie şi părea că nu mai fusese curăţată de ceva timp.  În continuare am frecat toaleta şi chiuveta, făcându-le să strălucească pe cât posibil. Am folosit Windex pe oglindă şi la urmă am şters pe jos.

In dormitorul lui am şters praful şi i-am lustruit mobila. Am folosit soluţia de curăţat geamuri şi am şters fereastra înainte să ies.

M-am urcat la etajul al treilea şi am intrat în bibliotecă, suspinând la vederea spaţiului enorm. Acolo erau probabil mii de cărţi, raft după raft, pline până sus. Era şi un birou şi nişte scaune în jur, şi de asemenea o măsuţă. Am şters praful cât de bine am putut.

Am dus produsele de curăţat înapoi la parter şi am luat aspiratorul Dyson. L-am pornit şi am aspirat covoarele din living şi sufragerie. După ce am terminat l-am tras pe scări în sus, transpirând pentru prima dată de când ajunsesem în casa Cullen fiindcă avea pe puţin 10 kilograme şi eu eram firavă. Am aspirat holul şi dormitorul doctorului Cullen, înainte să-l urc la etajul al treilea şi să aspir holul. La urmă am aspirat biblioteca, înainte să-l târăsc înapoi la primul etaj şi să-l bag din nou în dulapul din spălătorie.

Maşina de spălat terminase aşa că am scos afară rufele şi le-am pus în uscător după care i-am dat drumul. Am luat mopul şi m-am dus în holul principal, curăţând podeaua de lemn. M-am gândit daca să mut banca de la pian şi să şterg şi sub pian, dar în cele din urmă m-am hotărât că cel mai bine ar fi să nici nu mă apropii.

După ce podeaua s-a uscat, m-am întors în spălătorie şi am pus totul la loc făcând ordine în încăpere. Uscătorul bâzâia aşa că am scos rufele calde şi proaspete, inhalând mireasma florală şi curată. Le-am împăturit şi le-am băgat în dulapul de la etajul doi.

M-am întors în camera doctorului Cullen, uitându-mă la ceas. Era trecut de ora trei pm. Nu eram sigură dacă Edward se va întoarce acasă de la şcoală, dar am început să mă panichez ştiind că nu va mai dura mult. După întâlnirea ciudată de dimineaţă eram destul de înfricoşată că o să fiu din nou în prezenţa lui.

Am luat sticla cu fond de ten din baia doctorului Cullen şi m-am dus la mine în cameră. M-am găndit să fac încă un duş ştiind că eram cam transpirată de la treabă, dar mi-am dat seama că era o pierdere de timp fiindcă nu aveam nici o haină curată cu care să mă îmbrac. M-am dus în baie şi m-am privit în oglindă incruntându-mă. Vânătăile păliseră cumva într-o nuanţă verzuie pe la margine şi erau destul de de urâte pe faţa mea îmbujorată. M-am spălat pe faţă ca să-mi răcoresc pielea, şi m-am uscat. Am deschis fondul de ten şi mi-am picurat pe deget puţin. L-am întins peste vânătăi, făcând tot posibilul să le acopăr, dar mi se părea că arată aiurea, fiindcă habar nu aveam ce făceam.

La urmă am renunţat mormăind, hotărându-mă că era destul de bine, şi am închis sticla. Mi-am spălat mâinile şi mi-am luat şlapii înainte să cobor.  Era în jur de 3:30 acum şi nervozitatea mea creştea cu fiecare moment care trecea.

M-am dus în bucătărie şi am scos un pahar, turnându-mi niste apă de la robinet. Am băut uşor însetată. Mă simţeam oarecum mai comod în casă după ce petrecusem toată ziua acolo dar nu suficient ca să mă servesc cu ceva din bucătărie.

Am spălat paharul şi l-am pus la loc chiar când am auzit zgomotul pietrişului afară în timp ce sosea o maşină. Am ridicat uşor perdeaua şi m-am uitat pe fereastră.  Maşina era lustruită şi argintie cu ferestre întunecate şi jante argintii strălucitoare. Părea să fie ori nouă ori foarte bine întreţinută.

Uşa şoferului se deschise şi Edward ieşi afară. Ochii mi se lărgiră şi respiraţia mi se poticni la vederea lui. Soarele era destul de strălucitor, făcându-i părul să arate mult mai auriu decât era de fapt. Pielea lui palidă radia practic lumina care se reflecta de la soare, şi purta o pereche de ochelari de soare. Chiar şi micul bandaj din colţul frunţii părea să-i adauge personalitate. Se opri înainte să închidă portiera, trecându-şi degetele prin păr şi răscolindu-l mai rău decât era deja.

Am lăsat perdeaua să cadă şi am păşit în spate când se uită în sus spre casă, fiindcă nu vroiam să creadă că-l priveam sau ceva. Am auzit uşa de la intrare deschizându-se şi închizându-se încet. Se auzi un  bocănit nu prea puternic care reverberă prin casa tăcută şi apoi un oftat zgomotos.

Am rămas nemişcată în locul în care mă găseam, uitându-mă în jos în timp ce auzeam paşi. Inima îmi bătea cu putere în timp ce se apropiau de mine. Paşii se opriră brusc şi m-am uitat în sus ca să-l văd oprit în cadrul uşii. Sprâncenele îi erau ridicate şi se uita la mine întrebător.

Am privit din nou în jos, încercând să-i evit privirea pentru a nu se mai repeta ceea ce se întâmplase dimineaţă. El a rămas tăcut un moment, înainte de a-şi drege vocea.

„Îţi place tricoul meu?”, întrebă el. M-am uitat la el rapid observând că expresia lui întrebătoare nu se schimbase. Am privit în jos spre tricou, realizănd că, în mod evident el era acel Cullen care purta numărul 21 şi juca fotbal la liceul din Forks.

„Îmi pare rău domnule, nu am nimic altceva să îmbrac în acest moment. Vă asigur că îl voi înapoia în cel mai scurt timp posibil în aceeaşi stare în care mi-a fost împrumutat”, am trăncănit eu rapid.

Am privit în sus şi el a zâmbit. „Nu trebuie să-ţi ceri scuze”, spuse cu o ridicare din umeri. „Păstrează-l cât vrei, arată bine pe tine”.

Ochii mi s-au mărit şi mi-am ferit rapid privirea. El înjură în şoaptă când am simţit că sângele îmi năvălise în obraji. Nu aveam idee ce vroia să spună cu asta dar cuvintele lui îmi dădeau o stare de nervozitate.

„Uită c-am spus asta”, murmură oftând. M-am uitat la el şi am văzut că se ţinea cu degetele de baza nasului părând frustrat. Am zâmbit involuntar – cu siguranţă era exact ca tatăl său în comportament. El se uită la mine şi am renunţat rapid să zâmbesc, ferindu-mi din nou privirea. „Haide, să terminăm cu rahatul ăsta”.

Suspină şi se întoarse, îndepărtându-se. L-am urmat în tăcere şi l-am auzit murmurând pentru sine. N-am reuşit să înţeleg tot, dar inima mi se opri când am auzit „prostia dracului”. Vorbea despre mine? Chiar credea că sunt proastă?

Ajunse la uşa de la intrare şi o deschise, întorcându-se. Tresări, luat prin surprindere, când îşi dădu seama că eram chiar în spatele lui. „Futu-i, fetiţo!”, strigă tare, prinzându-se de piept. „Trebuie să înveţi cum să faci un blestemat de zgomot ca să ştie oamenii că eşti acolo. N-o să ţină figura cu furişatul ăsta”.

„Scuze domnule”, am murmurat rapid, simţind cum îmi dădeau lacrimile. „N-am vrut să vă iau prin surprindere, însă am fost obişnuită să fiu cât mai puţin zgomotoasă cu puţinţă tot timpul”.

„Mda, bine, ai nevoie de un alt fel de antrenament sau o să-mi provoci naibii un atac de cord”, spuse. Am aprobat, neştiind ce să răspund, şi el gemu, scuturându-şi capul. Se întoarse ieşind pe uşă, cu mine după el, şi se opri pe verandă. L-am auzit murmurând „prostia dracului” din nou în timp ce închidea şi încuia uşa.

Alergă practic de pe verandă, scuturând din cap şi murmurând lucruri pe care nu le puteam înţelege. Se duse drept spre maşină pe partea şoferului dar se opri brusc, gemând din nou. Se întoarse şi trecu pe partea dinspre locul pasagerului, deschizând uşa şi făcându-mi semn să intru. I-am mulţumit încet, urcându-mă în maşină. El nu răspunse, dar dădu din cap în semn că m-a auzit. Închise uşa şi se duse pe partea şoferului.

Interiorul maşinii era impecabil şi mă făcea neliniştită. Peste tot era piele neagră, mirosul acesteia fiind destul de puternic. Nicăieri nu era vreo urmă de murdărie din câte puteam vedea, totul lustruit şi strălucitor. Nu eram chiar surprinsă, oricum, având în vedere că era sclifosit.

El alunecă în scaunul şoferului şi porni motorul. Mi-am pus centura de siguranţă şi l-am privit realizând că se încrunta si avea o ţinută tensionată. Puse maşina în mişcare şi începu să conducă imediat, fără să se obosească cu centura. M-am prins strâns de scaun în timp ce accelera rapid, făcând pietrişul şi pământul să zboare. Abia când ieşi în drumul principal încetini puţin şi cauciucurile scârţâiră.

N-am să neg – îmi era frică. El conducea cu destulă nonşalanţă, butonând radioul tot timpul şi câutând muzică fără să fie atent la drum. Nu vorbea deloc, nici măcar nu privea în direcţia mea. Era ca şi cum nici nu eram în maşină cu el.

Conduse câteva minute înainte să ajungem la marginea oraşului. In cele din urmă opri când ajunse la un magazin, trăgând maşina în spatele parcării. Ocupă câteva locuri parcând maşina în unghi şi ignorând liniile trase cu vopsea. Era oarecum derutant.

Opri motorul şi oftă, scoţând cheia din contact. Ieşi afară închizând rapid portiera. Am ezitat pe moment. Înainte să ating mânerul uşii, oricum, era pe partea mea şi îmi deschidea portiera.

Am ieşit şi el închise portiera după mine. Se opri, privind scurt spre mine pentru prima dată de când intrasem în maşină, înainte să se întoarcă şi să se îndrepte spre magazin. L-am urmat, încercând să fac ceva zgomot ca să nu-l deranjez din nou cu tăcerea mea, dar nu era atât de uşor pe cât am acrezut.

Am ajuns în faţa clădirii şi uşile se deschiseră automat. Am intrat înăuntru şi el se duse spre cărucioarele aliniate.

Se opri şi se întoarse spre mine cu o privire expectativă. Am îngheţat, uşor panicată. Fruntea i se încreţi în timp ce îşi dădea seama de expresia mea şi ezită, inainte de a trage un căruţ afară.

„Ai făcut vreodată cumpărături de una singură?”, ma intrebă încet după o secundă, privindu-mă cu coţul ochiului. Mi-am scuturat capul.

„Nu. De fapt n-am mai fost niciodată într-un magazin”.

El înţepeni şi întoarse capul brusc în direcţia mea. Mă privea incredul. „Niciodată?”, întrebă.

Am dat din cap. „Niciodată. Nu aveam voie”, am spus încet. El suspină şi scutură din cap părând frustrat.

„Păi, nici eu nu pot spune că am făcut cumpărături pentru casă vreodată”, spuse cu o ridicare din umeri. L-am privit surprinsă şi el zâmbi uşor.

„Chiar?”, am intrebat întocându-i zâmbetul.

El aprobă din cap cu un chicotit. „Mda, chiar. Adică, am fost la magazin să cumpăr ceva anume pentru care fusesem trimis, dar niciodată n-am fost să iau mâncare de unul singur. Din fericire, nu e treaba mea”, spuse el.

Zâmbetul îmi pică. Acest gen de cumpărături, conform celor spuse de doctorul Cullen, erau responsabilitatea mea. Nu eram sigură dacă o să mă descurc cu asta, dar ştiam că Edward era aici, ca să-mi facă treaba mea, şi asta nu era corect.

„Imi pare rău”, am spus incet privind în pământ. El suspină.

„Nu-ţi cere scuze, eu m-am oferit. O să rezolvăm prostia asta împreună”.

Se opri când ajunse la sectorul cu mărfuri, privind în jur. Avea o expresie uşor confuză. După o secundă se întoarse spre mine şi ridică o sprânceană. „Mai am o mărturisire de făcut”, sopti el, aplecându-se uşor spre mine.

„Ce este?”, am întrebat cu fruntea încruntată.

„De asemenea, n-aş putea spune că am gătit vreodată, aşa că nu cunosc nici măcar jumătate din astea sau la ce folosesc”, spuse apucând o căpăţână de varză de Brussel şi privind-o sceptic. N-am putut sa-mi suprim chicoteala la vederea expresiei sale. El întoarse capul şi-mi zâmbi. „Pe bune, totuşi, ce dracu e asta?”, întrebă ţinând-o în sus.

„Varză de Brussel”, am spus. El păru şocat şi se uită la căpăţâna pe care o ţinea.

„Cu siguranţă nu cumpăr aşa ceva”, murmură, trăntind-o practic înapoi. Am râs, puţin mai tare decât mă aşteptam, şi mi-am acoperit gura cu mâna.  El chicoti. „Râsul tău e drăgut”, spuse după un moment. L-am privit zâmbind.

„Mulţumesc”, am spus încet. El aprobă din cap, dar nu răspunse în vreun alt fel. Am rămas acolo uitându-ne unul la altul pentru moment, până când îşi drese glasul şi îşi feri privirea, trecându-şi mâna prin păr din nou.

„Hai să rezolvăm asta”, murmură.

Am aprobat, simţindu-mă oarecum stânjenită. Între noi era o tensiune pe care n-o puteam înţelege, dar o puteam simţi. „În general, ce mâncaţi, ca să ţtiu ce anume să gătesc?”

El râse aspru. „Emmett ar mânca orice. La naiba, ar mânca probabil şi varză de Brussel. Jasper şi tata nu sunt foarte greu de mulţumit, măcar o să guste orice vei încerca să faci”.

„Şi tu?”, am întrebat, realizând că pe sine nu se menţionase. El oftă şi ridică din umeri. „Sclifosit”, am murmurat pentru mine, plăcându-mi cuvântul cel nou care îl învăţasem de la doctorul Cullen, în timp ce îmi dădeam seama că Edward nu era pretenţios doar cu ceea ce-i aparţinea. Era pretenţios în general.

Se uită la mine incredul. „Cum mi-ai spus?”, întrebă.

Ochii mi se lărgiră când mi-am dat seama că tocmai i-o spusesem în faţă. Se uita la mine aşteptând, neavând intenţia, evident, să mă lase să scap prin omisiune. Am suspinat. „Sclifosit”, am spus încet.

El scutură din cap. „Tata te-a învăţat rahatul ăsta, nu-i aşa? De ani de zile continuă să-mi spună că sunt un nenorocit sclifosit”.

Am zâmbit uşor, uşurată că nu era supărat. Cu mai puţin de 48 de ore în urmă, dacă aş fi rostit cuvântul sclifosit în faţa proprietarului meu, chiar dacă n-ar fi ştiut ce înseamnă, aş fi fost sever pedepsită.

„Da, tatăl tău a menţionat asta”, am spus. „Cu adevărat, nu am vrut să fiu nerespectuasă”.

El dădu din cap.  „Ştiu. Dar oricum, hai să facem cumpărături. Arătăm ca nişte idioţi stând aici lângă nenorocita de varză”, murmură. Am zâmbit aprobând.

Edward luă nişte sacoşe mici şi verzi şi eu am început să le umplu cu fructele şi legumele care credeam că o să-mi trebuiască. Am început să mergem de-a lungul culoarului următor şi eu am luat ceea ce recunoşteam fiindcă le folosisem înainte. Din fericire, petrecusem atât de mult timp în bucătărie la Charles acasă încât recunoşteam ambalajele şi nu trebuia să-mi fac probleme în legătură cu faptul că se presupunea că aş fi analfabetă. Clara mă învăţase să gătesc aşa că era ceva firesc pentru mine.

Edward mă asigură că pot lua tot ce-mi cade sub ochi fără să-mi fac probleme cu cât de mult cheltui sau cât de plin e coşul. El a spus că n-are nici un chef să se întoarcă la magazin prea curând şi-i împărtăşeam sentimentul. Am cumpărat tot ce era nevoie pentru gătit, iar Edward a luat preferatele lor cum ar fi cereale, cipsuri şi îngheţată şi apă minerală. Eram în ceaţă când era vorba de aceste lucruri.

Ne-am îndreptat spre casa de marcat cu un căruţ supraîncărcat şi Edward începu să pună lucrurile pe banda rulantă. Am remarcat că fata care lucra acolo se uita la Edward cu ochii mari şi un zâmbet uriaş pe faţă. Era aşa ciudat, se uita la el ca şi cum ar fi fost un idol sau ceva, şi nici măcar nu încerca să ascundă asta. Edward, totuşi, părea să nu-şi dea seama.

De indată ce managerul îl remarcă pe Edward veni spre noi. „Domnule Cullen, mă bucur să vă văd”, spuse el întinzând mâna spre Edward. El dădu din cap şi dădu mâna cu el nonşalant.

Managerul începu să pună cumpărăturile înapoi în căruţ. Am rămas în spate privind uimită, atât casiera cât şi managerul se holbau la Edward şi el părea să nu aibă habar. Managerul părea că vrea să-l impresioneze, ca şi cum prezenţa lui Edward îl făcea uşor nervos şi poate puţin înspăimântat şi vroia să se asigure că nu era supărat. Era atât de bizar şi am început să mă întreb dacă nu cumva oamenii din oraş cunoşteau celălalt aspect al vieţii lor sau măcar suspectau. De asemenea mă întrebam dacă Edward era doar lipsit de spirit de observaţie sau era atât de obişnuit să fie tratat astfel încât acum nu mai dădea doi bani pe asta. Nu era totuşi ceva normal, de atâta lucru eram sigură. Însă aveam senzaţia că fata de la casă se uita la el din alte motive decât managerul. Aveam o uşoară bănuială că făcuse o pasiune pentru el.

Eram atât de fascinată de lucrători încât prezenţa lui Edward se pierdea undeva în decor, până când mâna lui se ridică brusc în direcţia mea. Am tresărit instinctiv şi el înţepeni, încruntându-se la mine. Trecu încet de mine şi luă un baton cu dulciuri de pe raftul din spatele meu. Il aruncă pe bandă fără să-şi ia ochii de la mine.

M-am uitat în altă parte, nefiind sigură de ce se uita aşa la mine. Nu-mi puteam da seama dacă era supărat sau nu. Incă îi puteam simţi privirea asupra mea şi asta mă făcea nervoasă.

„Totalul dumneavoastră este de 247,63”, spuse fata de la casă după un moment. Mi se măriră ochii de surpriză la auzul totalului şi m-am uitat la Edward, dar nu părea să-l deranjeze. Işi scoase portofelul din buzunarul de la spate, şi scoase un card argintiu. În cele din urmă se întoarse şi îşi mută privirea de la mine, recuperându-şi cardul rapid. După o secundă, fata îi înmână o fâşie de hărtie şi m-am uitat cum se semna pe ea. Scrisul lui era uimitor şi am realizat cu exactitate cât de copilăresc era propriul meu scris. Îmi imaginam că scrisul meu atăta ca al unui copil mic.

El îi dădu bonul înapoi, privind-o pentru prima dată şi ea îi aruncă un zâmbet strălucitor. El zămbi, cu zâmbetul lui intr-o parte, cuceritor. Inima mea o luă la goană când am văzut asta şi, judecând după faţa fetei, şi a ei la fel. Am încercat să-mi ignor inima care-mi fâlfâia, tipându-mi în minte că eram ridicolă. Era periculos. Mă înmuiam, deveneam vulnerabilă, pur şi simplu pentru că era atractiv, şi asta putea să mă omoare dacă nu mă potoleam. Mai puţin de 24 de ore şi deja mă zăpăcea.

Fata puse bonul de-o parte şi luând o altă bucată de hârtie scrise ceva pe ea. I le dădu lui Edward pe amândouă şi el o salută din cap înainte să se întoarcă în cealaltă parte. Ne-am îndreptat spre ieşirea din magazin şi fata îşi aruncă ochii spre mine, privindu-mi tricoul. Mi-am dat seama că purtam în public hainele lui Edward şi ea probabil că ştia asta, pentru că expresia ei era ostilă şi geloasă. Am suspinat şi mi-am luat ochii de la ea privind în jos în timp ce ieşeam.

Am ajuns la maşină şi Edward porni motorul. Apăsă un buton şi acoperişul maşinii începu să se mişte, uimindu-mă. Am privit în admiraţie cum se plia în jos, dispărând în timp ce se tranforma într-o decapotabilă. Edward îmi văzu expresia uimită şi chicoti. Incepu să ia sacoşele şi să le pună în spate. Am început să-l ajut rapid, şi când am terminat m-am strecurat pe locul pasagerului în timp ce Edward ducea căruţul înapoi.

Se întoarse după un moment şi urcându-se începu să conducă imediat. Scoase batonul cu dulciuri, o cutie galbenă şi triunghiulară cu litere mari pe-o parte, deschizând-o cu grijă şi înlăturând folia. Rupse două triunghiuri cu nepăsare şi îmi întinse batonul.

Ochii mei se căscară şi m-am holbat la el. Când, după câteva secunde, n-o luasem, se uită la mine, ridicând dintr-o sprânceană întrebător.

„Nu-ţi place ciocolata?”, întrebă el.

„Ă…eu, ăa, n-am mâncat niciodată”, am bolborosit.

El se uită şocat la mine. „Christoase, fată, ia-o”, spuse băgându-mi bucata de ciocolată în faţă. Am râs încet şi am luat-o, ciugulind din ea. Am zâmbit larg din cauza gustului bogat cu bucăţele crocante şi ceva ce avea gust de miere şi am gemut de cât de uimitoare ea. Eram puţin stânjenită de reacţia mea şi am roşit profund de îndată. Edward doar râdea, dând din cap.

„ Mda, ştiu…al dracului de uimitor”.

Reclame

2 comentarii

  1. Cat de tare 😀


  2. imi place:* faci o treaba grozava:x



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: