h1

4. Casa dulce casa

“Vii pe lume  fara nimic, si scopul vietii tale este sa realizezi ceva din nimic” – Henry Louis Mencken 

 

Isabella Swan POV

 Dr. Cullen conducea in tacere. De cand plecasem de la centrul medical nu prea mai spusese mare lucru. Nu eram sigura daca acesta era comportamentul lui obisnuit sau daca il suparasem cand ma panicasem. Nu mi-a explicat cu exactitate ce imi facusera, dar eram destul de sigura ca fusesem cipata, orice o fi insemnand asta. Discutia despre microcip si GPS ma facea nervoasa. Nu putea fi ceva bun, eram sigura de asta. 

Telefonul ii suna si el il ridica, privind pe ecran. Suspina exagerat, parand frustrat, si il glisa pentru a raspunde. “Dr. Snow, carui fapt datorez onoarea?”, spuse cu o voce ciudat de voioasa, care nu se potrivea cu expresia fetei lui. Am putut auzi o voce barbateasca raspunzadu-i, dar fara sa-mi dau seama ce-i spunea. 

“Ce?! Unde este?!” 

Dr. Cullen respira greu dupa un moment, multumindu-i doctorului, si inchise. Apasa cateva butoane pe telefonul sau si il duse din nou la ureche ascultand in timp ce suna. 

Se auzi o voce urmata de un bip si Dr. Cullen gemu. “Edward Anthony, ai la dispozitie exact douazeci de minute sa ma suni sau masina dispare”, spuse el taios. Isi inchise telefonul cu un pocnet si suspina. 

Dr. Cullen era tacut din nou, si tacerea inconfortabila persista in masina. Dupa un moment, stomacul meu ghiorai zgomotos si eu am rosit, jenata. 

Dr. Cullen se uita la mine. “Ai pierdut micul dejun de dimineata?”, intreba el. 

“Charles nu permite micul dejun, domnule”. 

M-am uitat spre el si l-am surprins dandu-si ochii peste cap. “Nu-i de mirare ca esti atat de slaba. Cand ai mancat ultima data?” 

“Acum doua seri”, am raspuns. Dr. Cullen intoarse capul brusc spre mine, parand neincrezator. 

“Cristoase, ai nevoie de un cheeseburger”, murmura. Eu am zambit usor. 

Conduse inca vreo cateva minute, inainte sa franeze, luand-o brusc la dreapta intr-o parcare. M-am uitat in sus si am holbat ochii cand am vazut arcadele aurii. Nu eram complet ignoranta cu privire la lumea din afara. Doar pentru ca nu avusesem experienta personala a unor lucruri, nu insemna ca nu stiam de existenta lor. Din cand in cand puneam mana pe cate un ziar sau o revista si treceam prin ele cand nu era nimeni prin apropiere, din moment ce nu stiau ca pot citi. De-a lungul anilor mi-am luat si portia de televizor. Niciodata n-am ajuns sa iau loc si sa fiu tolerata, dar puteam sa arunc o privire cand nu atrageam atentia si sa ascult din alta camera cand Charles si nevasta-sa priveau. Asa ca, doar pentru ca tehnic vorbind eram o sclava chiar din ziua in care ma nascusem, ascunsa de restul lumii, nu insemna ca nu eram in tema cu ceea ce era McDonalds. 

“Ai mancat vreodata la fast food?”, ma intreba in timp ce tragea in parcare. Mi-am scuturat capul negand si el suspina. “Ce doresti?” 

“Oh, orice doriti sa luati”, am spus, usor uimita ca el nu numai ca-mi cumpara ceva de mancare dar ma si intreba ce doresc. Asta era cu siguranta o premiera.  

“Alege pur si simplu ce doresti”, spuse ridicand din umeri. M-am uitat peste meniu, usor coplesita. 

“Chicken Nuggets, cred?”, el aproba, comandand un McNugget impreuna cu o cola. Plati cu un card de credit argintiu si imi dadu punga cu mancare. 

“Poti manca in masina”, spuse el. I-am zambit si i-am multumit dar el isi flutura mana ca si cum nu era mare lucru. Eram depasita de toate astea. Lui i se parea ca nu-i nimic special dar pentru mine insemna foarte mult. Era un gest atat de marunt, dar niciodata nimeni nu fusese dragut cu mine. 

Am mancat incet, in tacere, savurand fiecare inghititura, desi eram lihnita. De asemenea, m-am bucurat de acidul din suc, pentru ca nu mai avusesem ocazia inainte. Charles intotdeauna ne interzicea orice altceva in afara de apa si, ocazional, un pahar cu lapte sau suc de fructe daca el considera necesar. 

Telefonul Dr. Cullen suna in cele din urma si el il lua. Isi scutura capul si-l deschise. “Au fost 27 de minute, Edward”. 

In tacere, Dr. Cullen asculta persoana de la telefon. Se opri la lumina rosie a semaforului si isi freca puntea nasului cu degetele, inchizand ochii. “Au trecut doar doua saptamani, fiule. Doua saptamani de cand te-ai intors in Forks si nu poti sa te feresti de probleme. Poate liceul public nu e pentru tine, poate ar trebui sa te intorci la Grand River Academy”. 

Apoape am izbucnit in ras auzind cum persoana de la telefon tipa “NU”, dar mi-am pastrat expresia, nevrand sa las impresia ca trageam cu urechea. Mi-am dat seama ca Edward era unul din fiii doctorului Cullen. 

Lumina se schimba iar Dr. Cullen avea inca ochii inchisi. “Domnule, lumina e verde”, am spus ezitant, nefiind sigura cum o sa reactioneze la faptul ca l-am intrerupt. El deschise ochii si se uita la mine, zambind usor, in timp ce apasa acceleratia. 

“Da, ea a fost”, spuse, privind scurt spre mine. “Dar inceteaza sa mai schimbi subiectul. Voi ajunge acasa in cateva ore si vom discuta atunci”. 

Dr. Cullen inchise telefonul si-si scutura capul. “Am mentionat cumva ca fiul meu cel mai tanar are o abilitate in a intra in necazuri? Arata exact ca mama lui, dar jur ca este clona mea la varsta lui. Imi calca deja pe urme”. 

“Si el este cel sclifosit?”, am intrebat. 

Dr. Cullen zambi. “Isabella, stii macar ce inseamna sclifosit?” 

Am zambit plouata, rosind de rusine. “Nu, domnule”. 

El rase. “Pretentios. Special. Sacaitor. O  mare bataie de cap pentru mine”. 

Am ras tare, dupa care m-am oprit brusc, cu mana la gura. M-am uitat la el cu ochii mari. “Imi pare rau”, m-am balbait. 

El zambi. “Nu trebuie sa-ti ceri scuze. E bine sa razi, ar trebui s-o faci mai des”. 

Am aprobat, zambind. Ne-am continuat drumul in tacere, nici unul dintre noi n-a mai spus nimic pana am ajus la aeroport. Eram destul de inspaimantata de zbor, niciodata nu luasem in considerare posibilitatea ca eu sa calatoresc cu un avion, dar am pastrat tacerea. 

Dr. Cullen se intinse spre scaunul din spate si lua un bagaj. Scoase o sticla portocalie cu pastile si o deschise, scotand o pilula mica si intinzand-o spre mine. M-am uitat la el intrebatoare. 

“Este Ativan, pentru anxietate. Este pentru prevenirea atacurilor de panica”. 

Am dat din cap si am luat pastila de la el cu precautie. In interiorul meu, o voce tipa sa nu am incredere in el, pentru ca nici un om care cumpara o  fiinta umana ca si cum ar fi un lucru nu ar trebui sa fie cineva de incredere. Dar o parte din mine era usor alinata de Dr. Cullen, oricat de irational ar fi putut parea. Chiar daca era greu de citit si destul de des parea enervat si frustrat din cauza mea, in general fusese surprinzator de bun. Se uita la mine asteptand, asa ca am bagat-o in gura, inghitind-o. 

M-am tinut dupa Dr. Cullen inauntru in aeroport, stand in apropierea lui tot timpul, cat a returnat masina inchiriata si cand a inceput verificarea noastra pentru zborul spre Seattle. L-am urmat prin punctele de control, i-am urmat indicatiile, intrucat eram complet in afara elementului meu. Teama ma coplesea si tremuram usor, intrucat niciodata nu mai fusesera atatia oameni in jurul meu. Era o tortura a nervilor. 

Dr. Cullen scoase un buletin si il intinse spre mine. M-am uitat in jos si am vazut ca avea poza mea pe el. Totul era corect, cu exceptia nasterii mele, care era trecuta cu doi ani mai devreme. 

Ne-am ocupat locurile, pentru ca mai erau cateva minute pana la plecare. Ma uitam la cardul de identitate, putin confuza, si Dr. Cullen privi spre mine. 

“La multi ani pentru cea de-a optsprezecea aniversare”, spuse el. M-am uitat la el ridicandu-mi o spranceana. El zambi. “Nu pot sa am un angajat minor, legea privind munca copiilor si toate alea. Pur si simplu o masura de precautie”. Am dat din cap, putin surprinsa ca mergea atat de departe. Fusesem obisnuita sa fiu ascunsa, sa nu stie nimeni de existenta mea. 

Am simtit cum actiona medicamentul, iar dupa un moment, un sentiment de relaxare ma cuprinse. Eram extrem de recunoscatoare, frica mea se risipise. 

Prin difuzorul interior, o doamna anunta ca zborul nostru decola. Dr. Cullen cumparase locuri la clasa I, refuzand sa calatoreasca cu autocarul si refuzand sa ma scape din ochi. M-am panicat putin cand am decolat si cand am trecut printr-o usoara turbulenta la inceput, dar n-a fost atat de rau pe cat ma asteptam. Am alunecat in somn pe la jumatatea drumului, extrem de obosita de la noaptea dinainte in care nu dormisem deloc.  

Tot zborul a durat doar 3 ore. Am aterizat aproape de ora 5 dupa amiaza si Dr. Cullen m-a inghiontit sa ma trezeasca. L-am urmat afara din avion si din aeroport, intr-o parcare. M-a condus spre un Mercedes negru cu ferestrele intunecate, deschizand usa din dreptul pasagerului si ateptand sa intru inauntru. 

El conduse spre tarm si ne-am imbarcat pe feribot in jurul orei 5:30. Eram entuziasmata dar incercam sa ma stapanesc – nu mai fusesem pe apa niciodata si era extrem de frumos. Calatoria cu feribotul a durat cam o ora, si pe urma ne-am urcat din nou in masina ca sa iesim pe drum. 

Parea ca mergeam de-o vesnicie, cand Dr. Cullen in sfarsit incetini si iesi din drumul principal catre o poteca larga. Parea sa fie in mijlocul pustietatii, nici o alta casa nu era prin apropiere. De-acum era intuneric, si m-am uitat la ceasul de pe bord. 9:20 seara. 

Vremea de aici era socanta. Eram obisnuita cu aerul fierbinte si uscat din Phoenix, dar aici aerul era rece si umed. Totul in Phoenix era deschis si maroniu; aici totul era verde, o vegetatie sufocanta. 

Conduse de-a lungul drumului cateva minute, in jurul nostru fiind doar copaci si nimic altceva, inainte de a incepe ca acestia sa se rareasca. Ochii mi se marira si am icnit la vederea casei care mi se infatisa. 

Era uriasa. Mereu am crezut ca Charles avea o casa mare, dar aceasta era cel putin de doua ori mai mare. Casa in sine parea sa fie de multa vreme dar era intr-o conditie extraordinara. Era alba, cu trei etaje, cu o terasa mare in jurul primului nivel. Zona casei era defrisata dar mai ramasesera cativa copaci mari in jur, si mi-am imaginat ca tineau umbra in timpul zilei. 

Dr. Cullen ma conduse spre intrarea din fata si deschise usa ca sa intru inauntru. Asa am facut, timida, simtindu-ma complet nelalocul meu. Casa era gratioasa, clasica – aveam impresia ca o degradez prin simpla mea prezenta. 

Am pasit intr-o camera mare, atat de mare, incat parea ca la origine au fost mai multe incaperi si m-am uitat prin jur. Totul era in diverse nuante de alb, creand un efect de deschidere si aerisire. Intregul perete din spate era din sticla si am putut vedea afara in curte, pana unde se vedeau, slab, copacii in intuneric. 

M-am uitat in stanga mea si am vazut o platforma cu un pian pe ea. In spatele pianului era o usa care dadea in bucatarie din cate mi-am putut da seama. In continuare, spre stanga, era zona livingului, se putea vedea canapeaua. Spre dreapta era o scara masiva, cu cateva camere in spatele ei, dar n-am putut sa-mi dau seama la ce serveau. 

Dr. Cullen inchise si incuie usa din fata si apasa cateva butoane de pe un panou mare de pe perete. Trecu pe langa mine si intra in ceea ce am crezut ca era bucataria si am auzit cateva usi de dulap deschizandu-se. Nu eram prea sigura de ceea ce se presupunea ca ar trebui sa fac, daca ar fi trebuit sa merg dupa el. El n-a spus nimic, totusi, asa ca am ramas la locul meu, uitandu-ma in pamant. 

Dupa un moment am auzit miscarile cuiva care cobora scarile. Am aruncat o privire si ochii mi s-au marit la vederea formei masive. El avea parul scurt si negru, usor ondulat. Avea cei mai mari muschi pe care ii vazusem la o persoana pana atunci si avea cel putin 1,80 m. Parea tanar, cu trasaturile fetei usor copilaresti, dar corpul lui era intimidant. Ochii mei se indreptara rapid din nou spre podea, inima o luase la goana. Se opri la ultima treapta si am simtit ca ma privea. 

“Salut, fiule”, se auzi vocea doctorului Cullen. Am privit intr-acolo si l-am vazut stand la intrarea in bucatarie, uitandu-se la baiatul care tocmai coborase scarile. Tinea un sandvis in mana si m-am nelinistit, nestiind daca nu cumva ar fi trebuit sa-l fac eu pentru el. 

“As fi putut sa va fac eu ceva de mancare, domnule”, am spus incet, cu vocea sparta de frica. 

“Prostii copila, sunt perfect capabil s-o scot la capat cu cu sandvis”, spuse el cu un zambet. Am dat din cap si m-am uitat din nou in pamant. El suspina si se apropie de mine, oprindu-se in fata mea. Isi ridica mana si ma mangaie pe obraz, ridicandu-mi capul ca sa ma uit la el. “Calmeaza-te”, spuse usor cu un zambet mic. I-am raspuns si eu cu un zambet, dar asta nu imi calma nervii in nici un fel. 

Am auzit pe altcineva care cobora scarile si Dr. Cullen imi dadu drumul, indepartandu-se de mine. M-am uitat intr-acolo si am vazut un baiat inalt, cu pielea usor intunecata si parul blond si ondulat. 

“Isabella, acesta este fiul meu mijlociu, Jasper”, spuse doctorul Cullen, indreptandu-se spre blond. 

“Buna, Isabella”, spuse Jasper politicos, zambind. 

“Buna, domnule Jasper”, am spus. 

“Si acesta este fiul meu cel mare, Emmett”, spuse doctorul Cullen aratand spre baiatul mare cu parul intunecat. M-am uitat la el si el a zambit dand din cap. 

“Salut”, spuse el. Am zambit. 

“Buna, domnule”. 

El rase tare, uimindu-ma. “Oh, nu fa asta. Nu pot fi cu mult mai mare decat tine. Domnule este complet inutil”. 

“Scuze”, am spus incet, zambind usor. 

Dr. Cullen rase, amuzandu-se de ceva. L-am privit si am vazut ca-si scutura capul. Dupa un moment isi drese vocea. “Unde este Edward?”, intreba. 

Emmett isi dadu ochii peste cap. “In camera lui”. 

“E singur?”, intreba Dr. Cullen cu o voce ezitanta, ca si cum n-ar fi vrut cu adevarat sa cunoasca raspunsul la intrebare. Emmett ridica din umeri. 

Dr. Cullen scutura din cap. Isi scoase celularul si forma un numar. “In cinci minute sa-ti misti fundul in biroul meu”, spuse el rapid inainte de a inchide. Imi zambi. “Cred ca trebuie sa fi flamanda, Isabella. De ce nu te duci in bucatarie sa-ti faci un sendvis. Dupa ce mananci, Jasper iti poate arata unde este camera ta. Am sa-ti cumpar niste haine maine, dar voi incerca sa gasesc ceva in care sa dormi in noaptea asta”. 

Am aprobat din cap si am ezitat, dar m-am intors sa plec. M-am oprit inainte de a intra in uriasa bucatarie, ca sa-mi fac curaj. Blaturile de bucatarie erau din marmura, aproape peste tot era intunecat si metalic – exact opusul restului casei. 

Cineva ma atinse trecand pe langa mine, si eu am tresarit din cauza contactului neasteptat. M-am uitat in sus si l-am vazut pe Emmett privindu-ma intrebator, evident nedumerit din cauza reactiei mele. Jasper se apropie pe langa el si imi zambi usor. 

“Flamanda?”, intreba, ridicand din sprancene. Am dat din cap si el deschise usa frigiderului privind inauntru. Emmett lua un pachet cu paine de pe blat si incepu sa-l desfaca, in timp ce Jasper scoase niste sunca si o bucata de branza. 

“Uh, pot sa fac eu asta”, am spus, revenind la realitate si indreptandu-ma spre el. Mana lui Jasper se indrepta brusc spre mine si eu am inghetat instantaneu, facand din instinct un pas inapoi, in timp ce ma pregateam sa suport lovitura. El se incrunta si eu m-am holbat cand am realizat ca doar isi ridicase mana ca sa ma opreasca. 

“Nu vroiam sa te lovesc”, spuse el incredul. 

“Imi pare rau, doar ca sunt obisnuita cu…asta”, am spus cu vocea moale. El ofta. 

“Pot sa-mi imaginez”, murmura el. Lua niste paine de la Emmett si facu rapid un sandvis. Scoase un prosop de hartie si mi-l dadu impreuna cu sandvisul. 

L-am luat ezitand. “Multumesc, domnule”. 

“Cu placere”. Am ramas acolo si mi-am mancat sandvisul rapid. Emmett isi facu si el unul si pleca, indreptandu-se spre scari. Jasper puse totul la loc si curata, intorcandu-se spre mine cand termina. 

Era tacut, cu o expresie curioasa pe fata. Privirea lui ma facea nervoasa si mainile incepura sa-mi tremure. El ofta dupa un moment si se intoarse, uitandu-se in alta parte. 

“Domnule Jasper?”, am spus cand mi-am terminat sanvisul. “Unde este galeata de gunoi?” 

El zambi si deschise un dulap de langa el unde era o galeata de gunoi. M-am dus si mi-am aruncat servetul. 

“Haide, o sa-ti fac turul casei”, spuse. Arata spre sufrageria adiacenta bucatariei. Ne-am intors in camera mare si l-am urmat prin zona livingului, unde imi arata televizorul si sistemul stereo, si sistemul pentru jocuri si calculatoarele. Am zambit politicoasa, fara sa inteleg cu adevarat de ce se obosea, dar oricum era dragut din partea lui. Imi arata baia si spalatoria de sub scari, precum si o alta camera despre care imi spuse ca era permanent incuiata si ca acolo nu intra decat doctorul Cullen. 

Ne-am indreptat spre scari si Jasper ezita. “Pianul, pe care ar fi bine sa-l eviti. Daca Edward te prinde ca-l atingi, probabil ca-ti va rupe degetele”. 

Vocea lui era serioasa si am simtit un mic val de frica la vorbele lui. Inca nu–l intalnisem pe Edward, dar am dedus ca era cel mai problematic dintre copiii Cullen ,si dupa cate imi puteam da seama, era de departe cel mai putin prietenos. 

Ne-am urcat pe scarile largi catre etajul al doilea si am intrat intr-ul hol lambrisat. El mi-a indicat camera lui si a lui Emmett in fata si apoi se intoarse si imi arata camera si biroul doctorului Cullen. 

Ne-am urcat din nou pe scari, cand o voce dadu drumul brusc unui sir de injuraturi in apropierea biroului doctorului Cullen. Am inghetat, cu ochii mari de surpriza. Jasper rase, scuturand din cap. 

“Acesta este Edward. Iti trebuie ceva timp sa te obisnuiesti”. 

Jasper ma conduse spre al treilea nivel, care incepea tot cu un hol lambrisat. In fata era o camera imensa si Jasper imi spuse ca era biblioteca. Am mers mai departe si Jasper se opri. 

“Aici e camera lui Edward”, spuse el, aratand spre usa din dreapta. “Si aici va fi a ta”, spuse despre cea din stanga. “Fiecare camera are propria baie”. 

Am dat din cap, multumindu-i incet. El zambi si deschise usa dormitorului invitandu-ma inauntru. Am intrat pasind cu grija si Jasper aprinse lumina. Ochii mi s-au marit de surpriza vazand cat era de mare camera. Era complet mobilata, in fundul camerei era un pat masiv cu tablii de mahon si o cuvertura cafenie, care se potrivea cu noptiera de mahon si cu toaleta cu oglinda mare. Camera avea mochete de plus albe, peretii erau de un cafeniu moale. Mai era si o canapea cafenie din piele chiar in fata, cu o mica masa de mahon. M-am uitat de jur imprejur si ochii mi-au cazut pe televizorul plat, care era atarnat de perete. Am icnit pentru un moment, clipind rapid si scuturandu-mi capul.

“Esti sigur ca eu trebuie sa dorm aici? Vreau sa spun, trebuie sa fie o greseala”. 

El rase incet. “Nu, nici o greseala. Categoric e camera ta. Fa-te comoda. Ma duc sa vad de niste haine in care sa dormi”. 

Jasper se intoarse si iesi, inchizand usa in urma lui. Am ramas incremenita in loc, uitandu-ma in jur, inregistrand totul. Sa spui ca eram uimita ar fi o subestimare. Eram complet amutita, afara din elementul meu.

Dupa cateva minute de tacere absoluta, o usa se tranti de-a lungul holului, luandu-ma pe nepregatite. Am sarit tipand, prinzandu-mi pieptul  in timp ce inima imi gonea. Ciocanituri usoare se auzira la usa mea, care se deschise incet. M-am intors ca sa-l vad pe doctorul Cullen in prag. El zambi si imi intinse niste haine.

“Iti vor fi mari, dar e tot ce pot face deocamdata”. 

“Multumesc”, am spus luand hainele de la el. El dadu din cap si se intoarse sa plece, dar ezita. 

“Acum, aceasta este si casa ta, Isabella. Sper ca vei ajunge sa te acomodezi aici. Trebuie doar sa ti minte tot ce ti-am spus si nu vom avea probleme. Dar, pentru orice apare, nu ezita sa vii la mine. In regula?” 

“In regula”, am spus incet.

Reclame

4 comentarii

  1. uraaaa prima:d super


  2. Ce tare !!!!!!!!!!


  3. foarte frumos ficurl:x Felicitari:*


  4. frumos……..frumos……imi place mult!!!!
    sunt curioasa ce o sa se intample intre edward si bella



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: