h1

3. Schimbarea e inevitabila

„In trei cuvinte pot rezuma tot ce am invatat despre viata.

Merge mai departe” – Robert Frost


Isabella Swan


Am tras de fereastra mare ca s-o deschid si m-am asezat pe pervaz, privind afara. Eram imbracata intr-o pereche de pantaloni simpli Capri, pe care mama reusise sa-i sterpeleasca si un top roz, pe care Charles il luase din dulapul sotiei lui, spre marea ei neplacere. De asemenea imi cumparase o pereche de slapi negri seara trecuta, nevrand ca azi sa fiu desculta. Sotia lui nu fusese prea fericita in legatura cu asta, in ciuda faptului ca, aparent, el platise pentru slapi numai un dolar. Putusem sa-i aud certandu-se in casa jumatate de noapte.

 

Toata lumea era afara la lucru, dar mie mi se interzisese sa parasesc camera din hambar, Charles nu vroia sa ma murdaresc. Transpiram, umiditatea era de nesuportat, iar mama imi spusese ca am o vanataie usoara pe fata, acolo unde Charles ma lovise ieri. Eu nu ma vazusem, intrucat nu prea aveam acces la o oglinda, asa ca nu eram sigura cat de rau era de fapt. Mama avea tendinta sa minimizeze astfel de lucruri. Simteam de asemenea arsura soarelui pe fata de cand lucrasem afara atat de mult ieri, iar palmele si genunchii mei erau raniti dar, in afara de asta, eram de departe destul de bine. Parul meu era curat, toate nodurile desfacute, si acum imi atarna liber pe spate.

 

Priveam in jos spre mama mea care lucra in gradina. Parea extenuata, din moment ce statuse treaza toata noaptea cu mine, suspinand si imbratisandu-ma strans. Fusese ultima noastra noapte impreuna si nu vrusese sa piarda nici macar un singur moment.

Am auzit masina apropiindu-se si Renee si-a ridicat capul intepenind.  Privi in sus la mine, aratand panicata. Mi-am intors capul sa ma uit la masina, era neagra, cu geamuri fumurii, cu un aspect costisitor. M-am uitat la tipul blond care cobora din masina, inchizand usa in urma lui. Vorbea la telefon din nou si se opri uitandu-se in sus la mine prin fereastra. Charles iesi afara si-l saluta dar el il ignora, concentrandu-si atentia asupra mea. Dupa un moment se intoarse, zambind.

 

Intrara in casa si eu am oftat, trecandu-mi mainile prin par, nervoasa, incercand sa ma asigur ca aratam cuviincios. Erau in biroul lui Charles, rasetele lor rasunand prin casa si prin fereastrele deschise. Inima imi batea frenetic si ma simteam oarecum bolnava, ametita si ingretosata. Nu mai mancasem de ceva vreme, Charles refuzase aseara sa ne dea mancare oricaruia dintre noi, pentru ca o prinsese pe Clara furand o inghititura de mancare in timp ce pregatea cina. Ea doar gustase putin din sos, cu o lingura, sustinand ca dorise sa se asigure ca era facut cum trebuie si ca avea gustul potrivit, dar lui Charles nu-i pasase. Sa gusti ceva, orice, fara permisiune, indiferent cat de lipsit de importanta ar fi fost, era tot furt in ochii lui. El ne-a chemat pe toti afara in curte, la ora la care ar fi trebuit servita cina si a legat-o de balustrada de la veranda, obligandu-ne sa privim in timp ce o biciuia cu o bucata de cablu. A fost crunt sa o auzi tipand si sa o privesti plangand, fiind incapabil sa faci ceva pentru a-i veni in ajutor.

In cele din urma, Charles striga dupa mine din casa, iar eu m-am ridicat, respirand adanc. M-am uitat prin camera pe care am impartit-o cu mama de cand ma stiam, privind peste tot pentru ultima data inainte sa plec. Am mers de-a lungul curtii incet, avand grija sa nu cad din moment ce eram impiedicata din fire si ultimul lucru pe care mi-l doream era sa ma fac de ras. Cand am intrat in casa m-am uitat in sus asigurandu-ma ca il priveam pe omul blond. Zambetul lui pieri imediat ce ma vazu si gemu tare.

 

„Ce naiba s-a intamplat cu fata ei?” intreba el cu voce taioasa si furioasa. Am cascat ochii mari, la fel si Charles.

 

„Este impiedicata, a cazut,” murmura Charles repede. Barbatul blond suspina, scuturandu-si capul.

 

„Ai ceva pentru machiat? Sotia ta trebuie sa aibe fond de ten sau ceva pentru a-i acoperi vanataile.”

 

„Hm, nu sunt sigur ce parere va avea nevasta-mea despre asta, vreau sa spun ca machiajul ei costa o avere, a fost facut la comanda si are o compozitie speciala,” spuse Charles.

 

„Pai nu pot s-o scot in lume cu o nenorocita de urma de mana pe fata, Charles,” se rasti barbatul. Charles isi ascunse ostilitatea si aproba.

 

„Da, bine, stai putin.” Charles iesi repede din incapere, trecand pe langa mine, spre scari, catre camera lui. Am auzit vocea sotiei dupa un moment, tipand – cu siguranta nu era fericita in legatura cu asta. Charles tipa si el la ea si incepura sa se certe zgomotos. Eram obisnuita cu certurile lor si cu siguranta nu era nimic nou sa fiu eu sursa conflictului.

 

Barbatul se apropie de mine. Isi ridica mana spre fata mea si eu am tresarit instinctiv. „N-o sa te lovesc, copila,” spuse incet. Isi trecu degetele usor de-a lungul vanatailor, studiindu-mi fata. Atingerea lui era blanda si ma surprinse – nimeni in afara de mama nu ma atinsese vreodata atat de bland. „Vei fi bine, ar trebui sa se acopere bine.”

 

O plesnitura puternica, urmata de mai multe tipete, veni de sus si eu am tresarit puternic. Omul blond gemu tare. „Ce ingrati,” murmura mai mult pentru sine. „Dar la ce te poti astepta din partea unui om care isi vinde propriul sange.”

M-am uitat la el surprinsa si el imi zambi usor. „Mda, nu sunt prost. Stiu ca esti a lui.”

 

 

O usa se tranti sus, ecoul strabatand casa si facand zidurile sa tremure. Amandoi tresariram din cauza zgomotului. Charles cobori scarile furios, tinand in mana o sticla mica cu fond de ten. Se opri in fata mea, privind cand la mine cand la sticla, nestiind ce sa faca. Nu stiam nimic despre machiaj si nici el. Barbatul blond injura pe sub mustata, smulgand brutal sticla din mana lui Charles si deschizand-o. O apleca si punand putin pe deget, se apropie si il intinse pe fata mea.

 

Cand fu multumit de cum aratam, inchise sticluta si o strecura in buzunar. Charles se uita la el incredul si barbatul ranji. „Multumeste-i sotiei tale din partea mea pentru machiaj, vrei? Si fi multumit ca nu iau mai mult de atat. Toata lumea stie urmarile unei livrari de bunuri deteriorate, la ce te-ai gandit cand ti-ai pus mainile pe ea dupa ce tocmai o vandusesi? Ti-a facut placere sa-i aplici ultimele cateva lovituri? Macar i-ai lasat copilei virginitatea intacta?”

 

M-am uitat in sus si am zambit involuntar vazand expresia stupefiata a lui Charles. Barbatul  ma privi si eu m-am oprit intr-o secunda, infricosata sa nu par increzuta sau sfidatoare, dar el nu reactiona. Charles m-ar fi batut la sange daca m-ar fi prins reactionand in felul acesta.

 

„Da, este inca pura, sunt absolut convins ca n-a curvasarit niciodata pe-aici. Eu n-am atins-o in acest fel si niciodata n-a mai fost in prezenta altui barbat in afara de mine”.

 

Barbatul ingheta, privindu-l pe Charles sceptic. „Niciodata?”, intreba el ezitand usor cu neincredere. Charles aproba.

 

„In afara de tatal meu, cand era foarte mica si acum tu, niciodata nu a vorbit sau sa fie macar in aceeasi camera cu un alt barbat.”

Barbatul isi masa baza nasului, gemand. „Nu-i de mirare ca este atat de fricoasa.” Chicoti dupa un moment, inainte de a rade de-a binelea. „Oh, asta o sa fie amuzant. Cu adevarat amuzant.”

 

Se asternu tacerea, Charles parand usor speriat si barbatul usor frustrat, dar amuzat din cale-afara de ceva anume.  Eu eram cam inspaimantata si socata de reactia barbatului; nu prea avea sens pentru mine. Ce era asa de amuzant in faptul ca nu aveam experienta cu barbatii? Si ma ingrijora ca vorbele lui erau pline de sarcasm. „O placere sa fac afaceri cu tine, Swan,” spuse el dupa un moment.

„Si pentru mine, domnule Cullen”, murmura Charles ca raspuns. Barbatul se intoarse sa ma priveasca ridicandu-si expectativ sprancenele.

 

„Este ceva ce ti-ar placea sa iei cu tine?” Mi-am scuturat capul ca nu, din moment ce nu aveam nimic care sa-mi apartina personal. „In regula, presupun ca putem pleca atunci.”

Imi intinse mana si eu m-am incruntat, confuza, nefiind sigura de ceea ce vroia. El ofta zgomotos, ma inhata de mana si ma trase spre usa. Se opri si, ridicandu-mi mana, se uita la zgarieturile proaspete din palma mea. Se intoarse si se uita scurt la Charles, clatinand din cap. Expresia lui era ostila, ochii ingustati, si eu mi-am simtit inima luand-o la goana. Era limpede ca acest om putea fi inspaimantator cand vroia sa fie. M-am intors si m-am uitat la Charles pentru ultima oara, in timp ce eram trasa spre usa.

 

El ma conduse spre masina si, fara sa judec, am inghetat, oprindu-ma brusc, in timp ce privirea mea cazu pe mama stand in gradina. Se uita drept la mine, cu expresia ingrozita. Amandoua stiam ce urma, amandoua stiam ca voi pleca si ca va trebui sa ne luptam cu asta fiecare in felul ei, dar sa vezi ca se intampla intradevar era ceva cu totul diferit. Mai greu decat mi-am imaginat vreodata ca va fi.

Barbatul imi simti rezistenta, refuzul de a mai face vreun pas, si se uita in jur confuz, incercand sa-si dea seama de ce ma oprisem. Ochii lui cazura pe mama si suspina. „Aceea este mama ta?”, intreba el.  Am dat din cap si am simtit lacrimile care imi inundau ochii. El expira zgomotos, ceva intre furie si suspin, parand frustrat, dar nu complet furios. „Poti avea un moment sa-ti iei ramas bun.”

 

Mi-am intors brusc capul in directia lui, socata. „Vorbiti serios?” am intrebat precauta, incercand sa-mi las sperantele de-o parte. Nu-l cunosteam pe barbatul acesta, nu stiam daca nu era cumva vreun fel de truc ca sa ma incerce.

 

Expresia sa ii reflecta frustrarea. „N-as fi spus asta daca nu vorbeam serios”, spuse scurt. Arata in directia ei. „Avem lucruri de facut, nu putem sta toata ziua. Du-te”.

 

Imi lasa mana si eu am privit spre mama. Am inceput sa alerg in directia ei, aruncandu-mi slapii din picioare in timp ce alergam. Am sarit spre ea si m-a prins, amandoua impleticindu-ne inapoi. Ma imbratisa strans. „Fetita mea”, suspina ea.

 

Lacrimile curgeau din ochii mei si am strans-o tare. „O sa-mi fie dor de tine, mama.”

 

„Si mie o sa-mi fie dor. Si nu renunta la speranta, Isabella. Promite-mi. Esti harazita pentru mai mult”. Am dat in cap, incapabila sa vorbesc printre suspinele mele adanci. Se retrase dupa un moment, atingandu-mi fata si indepartandu-mi lacrimile.

 

„Nu mi-am distrus machiajul, asa-i?”, am intrebat-o cu grija, infricosata ca munca dificila de a-mi acoperi vanataile fusese in zadar. Ea zambi si scutura din cap.

 

M-am uitat in spate, observand ca barbatul privea la ceas cu o expresie nerabdatoare pe fata. Mama suspina. „Trebuie sa pleci”, spuse ea. Am aprobat, intinzadu-ma spre ea si sarutand-o pe obraz rapid. M-am intors si m-am indreptat spre masina, culegandu-mi slapii pe drum si alunecand inapoi in ei in timp ce priveam in jos. Sa plec de langa ea a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata. Mama mea a fost singurul punct de sprijin adevarat in viata mea si stiam, in timp ce ma indepartam, ca probabil n-o voi mai vedea niciodata.

 

Am ajuns langa masina si el mi-a deschis usa pasagerului. M-am strecurat inauntru si mi-am pus centura de siguranta. Fusesem cu masina doar de cateva ori si ma simteam nelalocul meu. El se aseza pe locul soferului si se asigura, in timp ce pornea masina si o punea in miscare. Ma uitam pe fereastra, plangand in tacere, incercand sa ma lupt cu lacrimile, dar ele continuau sa curga. Muzica clasica blanda se auzea de la instalatia stereo a masinii, din fericire destul de tare, cat sa-mi ascunda respiratia zgomotoasa.

„Nu sunt sigur daca esti la curent, dar numele meu este Dr. Carlisle Cullen”, spuse el dupa un moment, rupand tacerea. M-am uitat repede la el confuza, usor luata pe nepregatite de titulatura. El zambi usor. „Da, te asigur ca sunt intradevar doctor”.

Am dat din cap odata, ca sa-l asigur ca am auzit. „Imi pare rau, domnule, nu am vrut sa para ca nu va cred. Doar ca ma gandeam…”, n-am mai continuat, oprindu-ma inainte sa spun prea mult.

 

El zambi, parand usor amuzat, dar in ochii lui era o seriozitate subtila. Credeam ca am invatat sa citesc oamenii destul de bine de-a lungul anilor, un truc pe care trebuie sa-l cunosti pentru a te mentine in afara pericolului cand duci viata pe care o duc eu, dar imi era greu sa-i citesc starile de spirit. Nu reactiona asa cum fusesem obisnuita sa reactioneze oamenii, expresiile lui deconcertandu-ma. „Imi imaginez ca aceasta nu este o parte a vietii mele despre care oamenii sa te fi informat. Nu, nimic scandalos sau incitant in practicarea medicinei, nu-i asa?”, intreba el.

 

„Asa-i”, am spus incet, muscandu-mi nervoasa buza de jos, nesigura daca glumea sau era deranjat de insinuarile asupra celuilalt aspect al vietii lui. Am tresarit cand dintii mei atinsera un punct inflamat de lovitura din ziua precedenta.

„Deci, ce stii despre familia mea?”

 

Am ridicat din umeri. „Nu prea mult. Doar ca familia dumneavoastra ar putea avea legaturi cu…crima organizata”, am spus ezitand, nefiind sigura cat de mult era permis sa cunosc. Charles intotdeauna se ascundea de noi in privinta treburilor lui, intotdeauna anumite intrebari sau atingerea unor aspecte privind implicarea lui in ilegalitati erau pedepsite cu severitate.

El aproba si, din fericire, nu s-a exprimat sau sa para macar suparat – parea sa se gandeasca la ceva. „Stii ce inseamna sa ai legaturi cu crima organizata?”, intreba el dupa un moment.

 

„Nu chiar”, am spus. „Este ca in filmul `Incoruptibilii`?”

 

El se uita la mine cu o privire neincrezatoare, inainte sa izbucneasca intr-un ras isteric, care ma lua prin surprindere. Isi reveni dupa un moment, stergandu-si ochii, care incepusera sa-i lacrimeze.

 

„Presupun ca poti spune si asa. Nu aveam idee ca iti plac asemenea filme”, spuse el privind spre mine.

Ochii mei se marira si am simtit cum ma cuprinde groaza. Nu aveam de fapt permisiunea sa ne uitam la televizor si nu eram sigura daca el era constient de asta. Tocmai ii marturisisem practic ca am vazut macar unul dintre episoadele din „Incoruptibilii”, ceea ce insemna ca fusesem nesupusa.

 

„Stapanul Charles este un mare fan al lor domnule, se uita des. E doar un film asa ca nu sunt sigura cat este de adevarat”.

El zambi. „Este probabil corect, presupun. Este o poveste bazata pe organizatia mea, pana la urma”.

 

Am dat din cap, pastrandu-mi calmul la exterior, dar ideea ma inspaimanta putin. N-am vazut intregul film, desigur, dar era impanzit din plin cu oameni periculosi si violenta. El ramase tacut un moment, inainte de a ofta. „Uite, o sa discutam despre asta in mod deschis. Am sa-ti spun ceea ce cred ca trebuie sa stii, iar daca ai vreo intrebare esti libera sa intrebi. Un lucru vei invata repede in casa mea, si anume ca suntem oameni deschisi. Nu ne ascundem si nu pastram secrete intre zidurile proprietatii Cullen, n-am facut-o niciodata si n-o sa incepem acum. Vei auzi si vei vedea lucruri pe care probabil n-ar trebui sa le vezi sau sa le auzi, dar ideea e ca se va intampla. Pana cand vom ajunge acasa vreau sa fi constienta de ceea ce se asteapta sau nu de la tine. Am prevazut o anumita perioada de acomodare, dar vreau sa ca lucrurile sa mearga cat mai bine posibil, de la inceput”.

 

Am dat din cap. El se opri pentru moment si paru ca se gandeste, judecand dupa expresia lui. „Intai si cel mai important, ma astept la fidelitate. Orice mai putin decat loialitate completa si vei fi considerata tradatoare si vei suporta consecintele, iar in caz ca nu esti in tema pedeapsa pentru tradare in lumea mea este moartea. Vei vedea ca imi conduc gospodaria diferit fata de altii, iar viata ta nu va avea nimic comun cu ceea ce a fost langa tatal tau. Vei avea o anumita libertate la mine in casa, iar traiul alaturi de noi iti va crea un anumit sentiment de normalitate, dar nu te lasa prostita Isabella. Esti proprietatea mea. Daca ma sfidezi sau te porti dincolo de ceea ce inteleg eu printr-un comportament normal, vei fi pedepsita. Dar nu te voi bate in mod obisnuit, doar din placere, asta consider ca este josnic. Nu abuzez copiii, proprii mei copii pot sa-ti confirme asta”.

 

Ma uitam la el putin surprinsa, inecandu-ma in vorbele sale. Era greu sa ma impac cu toate astea sau sa inteleg exact ceea ce-mi spunea. Mereu am trait intr-un singur fel si nu aveam nici o idee despre ceea ce intelegea el prin a avea o anumita libertate sau normalitate. Nu aveam idee despre ceea ce era normal.

El se uita la mine expectativ, dorind evident sa-i raspund intr-un fel. Nu eram sigura ce sa spun sau cum sa reactionez, asa ca i-am dat drumul primului lucru care mi-a trecut prin minte. „Aveti copii?”

 

El aproba din cap. „Am. Trei baieti adolescenti. Doi au optsprezece ani si unul saptesprezece”.

 

„Gemeni?”, am intrebat curioasa. El scutura din cap.

 

„Cel mai mare a fost adoptat cand avea aproape un an. Ceilalti doi au fost nascuti unul dupa altul. Practic, de unde nu aveam copii de loc, am reusit sa avem trei baieti in decurs de un an”. Am simtit cum ma cuprinde groaza la perspectiva de a fi in apropierea a trei baieti apropiati de varsta mea. De-abia ma simteam suficient de confortabil in preajma doctorului Cullen ca sa-i vorbesc – cum o sa ma descurc cu trei barbati de varsta mea? Nu aveam idee la ce sa ma astept de la ei, cum sa ma port in preajma lor.

 

El remarca expresia mea ingrijorata si zambi usor. „Da, stiu. N-ai fost niciodata in preajma barbatilor, cu atat mai mult a unor adolescenti. Esti oarecum socata”. Rase pentru sine, scuturand capul. „Nu te ingrijora, fiii mei stiu ce se asteapta de la ei si se vor purta destul de adecvat. Pot fi nestapaniti cateodata, dar imi place sa cred ca, in cea mai mare, parte sunt baieti decenti. Niciodata nu ar ridica mana la tine, pentru ca au fost crescuti sa respecte femeile. De asemenea, nu se vor da la tine cu forta, din anumite motive. S-ar putea sa ti se para ca flirteaza putin dar, te asigur, sunt relativ inofensivi. De fapt, s-ar putea sa ajungi sa le pretuiesti tovarasia”.

Am aprobat, nesigura daca aceasta ar putea fi sau nu vreodata o posibilitate, dar n-am vrut sa-l contrazic. Nu-l cunosteam suficient de bine sa stiu daca mintea, dar eram oarecum usurata sa aflu ca aparent nu planuia sa abuzeze de mine.

 

„Asadar, ce se asteapta de la mine?”, am intrebat precauta.

 

El suspina. „In urma cu cativa ani mi-am mutat familia din Chicago in Washington, din motive de siguranta. Sunt inca foarte implicat in afacerile din Chicago; sunt Consigliere, sau un fel de sfatuitor in organizatie. Familia mea a ocupat o pozitie foarte inalta in ierarhie pentru foarte multa vreme si asta este adanc inradacinat in mine, dar in Washington duc altfel de viata si intradevar practic medicina. Sunt capabil sa-mi conduc o mare parte din afaceri de la distanta , dar imi ocupa o mare parte din viata si destul de des nu am de ales si trebuie sa plec la Chicago ca sa am grija personal de unele lucruri”.

 

Se uita la mine, pentru a verifica, presupun, daca eram atenta sau nu si cum primeam informatiile. Nu aveam idee ce aveau toate astea de-a face cu mine, dar am dat din cap aproband, ca sa stie ca il ascultam.

„Din cauza muncii mele, am foarte putin timp pentru alte lucruri. Gospodaria mea trebuie in continuare condusa si intretinuta, si aici incepe rolul tau. De obicei, as alege pe cineva mai in varsta, dar baietii mei au crescut acum si pot avea grija de ei in cea mai mare parte, asa ca nu au nevoie de cineva care sa-i supravegheze. Mi-am inchipuit ca lucrurile ar merge mai bine acum daca aduc pe cineva apropiat de varsta lor in gospodarie”.

 

„Deci, in principal gatit si curatenie?”, am intrebat. El aproba.

 

„Da, in cea mai mare parte. Totusi, nu ma astept sa stai dupa noi tot timpul. Baietii sunt liberi sa-si pastreze camerele asa cum doresc. Cel mai mult pentru ei va trebui sa le speli rufele, sunt destul de sigur ca nici unul dintre ei nu s-a obosit sa afle cum se foloseste o masina de spalat sau un uscator. Daca ei iti cer sa faci ceva la ei in camere, atunci trebuie sa faci asta, dar e putin probabil sa se intample. Primii doi sunt destul de cu capul pe umeri, iar cel mai tanar e putin sclifosit in privinta lucrurilor lui, asa ca nu sunt sigur ca te va invita vreodata in camera lui, cu atat mai mult sa atingi ce-i apartine. Si, in afara de cazul in care ei te invita in camerele lor, nu vei intra sub nici o forma, intelegi?”

 

„Da, domnule”, am spus incet.

 

„In principiu, atat timp cat cea mai mare parte a casei este ingrijita si avem de imbracat haine curate, nu vor fi probleme. In privinta gatitului, este responsabilitatea ta ca cina sa fie gata in jurul orei 7, in fiecare seara. Micul dejun si pranzul, in general, nu le servim acasa sau le pregatim singuri, dar daca unul dintre noi iti cere sa-i faci ceva, desigur ca asa trebuie sa faci”.

Am dat din cap. Pana aici parea relativ usor, nu reuseam sa inteleg de ce avusese nevoie sa se umileasca atat de mult incat sa-si achizitioneze o sclava.

 

„Si sotia dumneavoastra, domnule? Ea unde este?”, am intrebat realizand ca nu mentionase nimic despre mama baietilor. Expresia lui se schimba, devenind vizibil suparat. Nu-mi raspunse, nici macar nu se intoarse spre mine pentru a admite ca a auzit ceea ce am spus, in schimb, privi drept inainte la drum. Puteam sa-mi dau seama ca atinsesem un punct sensibil, deschizand un subiect delicat.

M-am uitat pe geamul din partea mea, gandindu-ma. Incercam sa ma pun de acord cu totul, sa inteleg care era scopul meu.

„Mai ai vreo intrebare, Isabella?”, intreba doctorul Cullen dupa o vreme, sesizand usoara confuzie ce mi se citea pe fata. M-am uitat la el si am vazut ca ma privea expectativ.

 

„Presupun ca doar sunt curioasa sa stiu de ce m-ati cumparat, domnule”.

 

El zambi usor. „De ce pe tine in mod special sau de ce am cumparat pe cineva pur si simplu?”

 

„Ambele, cred. Vreau sa spun, ma intreb intradevar de ce eu, dar nu-mi dau seama de ce trebuia sa cumparati o sclava. Nu puteati sa angajati un bucatar si o menajera? Macar in felul acesta n-ati fi incalcat legea”.

 

El rase tare, uimindu-ma. „Draga, nimic in legatura cu viata mea nu este legal, motiv pentru care un ajutor legal este imposibil. Ai uitat deja cand iti spuneam ca nu exista secrete pe proprietatea mea? Nu pot angaja pur si simplu pe cineva si sa sper ca nu vor vedea nimic sau daca vor vedea ca isi vor tine gurile. Nu, trebuie sa ma asigur ca secretele mele sunt in siguranta”.

 

„Asta are sens, banuiesc”, am spus.

 

El zambi si conduse in tacere pentru o vreme. „In ceea ce priveste de ce pe tine”, spuse in cele din urma. „Ei bine…poate o sa-ti explic asta intr-o alta zi”.

 

Dupa ce am mers cu masina cam 20 de minute, el trase in parcarea unei cladiri mari si opri masina. M-am uitat afara si am vazut un semn cu verde, albastru si alb. Nu puteam citi in intregime, dar m-am descurcat cu partea in care se anunta „Centru Medical”.

Dr. Cullen se intoarse spre mine cu o expresie serioasa. „Ma astept sa dai dovada de cel mai bun comportament posibil, acolo inauntru. Voi incerca sa fac asta cat mai usor posibil pentru tine, pentru ca stiu ca probabil n-ai mai fost niciodata intr-un spital sau sa faci un examen medical inainte, dar pana nu te cipez, nu te pot lasa sa-mi scapi din ochi. Intelegi?”

 

„Cipez?”, am intrebat ezitant, fara sa inteleg catusi de putin despre ce vorbea.

 

El isi freca baza nasului si paru frustrat. „Este un microcip mic, stii ce este asta?” Mi-am scuturat capul precauta. „GPS?”, intreba el ridicand sprancenele. Am scuturat din cap din nou. „Este greu sa-ti explic, va trebui pur si simplu sa vezi singura”, spuse ridicand din umeri.

 

Iesi din masina repede si eu mi-am desfacut centura de siguranta. El ocoli masina si deschise usa pasagerului, intinzandu-mi mana din nou. De data asta am luat-o timida. Ma ajuta sa ies din masina si inchise usa, intorcandu-se si conducandu-ma spre cladire. Imi dadu drumul la mana in timp ce intra in cladire si merse incet de-a lungul holului alb, puternic luminat, asigurandu-se tot timpul ca sunt in urma lui. Se opri la o usa de la capatul holului si ciocani.

Un barbat cu pielea inchisa la culoare deschise usa repede, zambind larg cand dadu cu ochii de Dr. Cullen, dezvaluind un spatiu mare intre dintii din fata. Se dadu la o parte, fluturandu-si mana sa intram inauntru. Dr. Cullen trecu pe langa el si eu il urmai. Celalalt barbat inchise usa in urma noastra, incuind-o. Inima mea incepu sa alerge la sunetul facut de incuietoare

.

„Chiar la timp”, spuse el cu un puternic accent oriental. „Deci, ea este”, spuse intorcandu-se spre mine. Ochii lui se plimbara in jos si-n sus pe corpul meu, facandu-ma sa ma simt stanjenita. Mi-am infasurat bratele in jurul pieptului, simtindu-ma oarecum expusa.

„Da”, spuse simplu Dr. Cullen.

 

Omul traversa incaperea si deschise un sertar, cotrobaind prin el. Scoase afara o cutie mica si un pachet alb ce continea o siringa. Deschise cutia si scoase ceva atat de mic ca nu-l puteam vedea cu adevarat, dar era pus pe varful degetului sau. Ma privi si zambi. „Vino si ia loc”, spuse el, impingand in fata un scaun de langa el. M-am uitat la Dr. Cullen si el aproba din cap, asa ca am facut cativa pasi in fata si m-am asezat plina de nervozitate.

 

Barbatul deschise siringa si zambi in jos catre mine. „Apleaca-ti capul inainte, intre genunchi”, spuse el. Am facut asa cum mi se spuse si am simtit cum mana lui apuca tivul tricoului meu si-l ridica spre a-mi expune spatele. Inima mea incepu s-o ia la goana si  m-am panicat sarind in sus rapid. Omul ma apuca de umar strans si ma apasa inapoi in scaun. Imi prinse partea din spate a capului si ma impinse dur in jos. Am tipat si dr. Cullen gemu.

 

„Ai grija cu ea, Ishmel”, spuse el. Barbatul imi lasa capul imediat. Dr. Cullen se aseza in fata mea si-si intinse mana, asezand-o bland pe capul meu – nu destul ca sa ma impinga in jos, dar suficient de puternic sa ma faca sa-mi pastrez pozitia. Tricoul meu fu ridicat din nou, expunandu-mi spatele. Am simtit ceva rece frecandu-ma intre umeri apoi o intepatura dureroasa. Am tipat din nou si Dr. Cullen ofta. Isi misca mana mangaindu-mi parul usor.

 

Dupa o secunda, durerea scazu si tricoul meu fu coborat la loc. Dr. Cullen imi dadu drumul si facu cativa pasi inapoi. M-am indreptat in scaun, dar n-am indraznit sa ma ridic. M-am uitat la podea si am simtit cum imi curgeau lacrimi pe fata.

Dr. Cullen ii multumi barbatului si acesta parasi incaperea, inchizand usa in urma lui. Dr. Cullen era tacut si nu se misca din locul in care statea. Dupa un moment, nemaiputand indura, m-am uitat in sus. El se uita la mine cu determinare.

„Esti bine?”, intreba el. Eu am dat din cap nesigura. „Urma sa ai un examen complet azi, dar pot spune deja ca n-ar merge prea bine. Asa ca, presupun ca mai poate astepta cateva zile, va trebui pur si simplu sa o fac eu insumi cand vom ajunge acasa”.

Reclame

8 comentarii

  1. so! ….ce viteza!


  2. l-am citit pe tot in engleza…..e genial!


    • hey :* de unde l-ai citit ? il vreau si eu pls :o3 :*:*


  3. foarte frumos ficul si voi sunteti foarte rapide:X.de ce nu ati vorbit cu ana ca postati de acolo capitolele care au fost traduse si sa traduceti voi in continuare?eu o munca dubla asa


    • I-am dat un email, in care am rugat-o sa ne lase sa ii luam capitolele si sa le postam aici, si acum asteptam raspunsul…


  4. chiar e bine din partea voasta ca traduceti:X


  5. Super! Felicitari! Spor in continuare.


  6. tare
    ::X:X: abia ast nextul:*



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: